Raport Anual

14 15 Produse din România Strategia generală a companiei pune mare preț pe acest pilon, pentru că doar așa putem să fim mai aproape de clienții nostri, de mediu și comunitățile locale. Vom dezvolta în continuare colaborarea noastră strânsă cu producătorii locali și regionali pentru a ne asigura că le oferim clienților noștri produse cu ingrediente românești, procesate și care să aibă ingredientul principal din România. Este ceea ce noi numin „TripluRO”. O altă prioritate pentru noi este extinderea celor trei categorii importante: 2. Fructe și legume. Prioritizăm producția românească, iar obiectivul nostru este de a oferi cel puțin 40% din selecția noastrăde fructe și legumedin surse românești în timpul lunilor dedisponibilitate. 3. Produse de panificație. Ne dorim să oferim clienților noștri cea mai bună ofertă posibilă de pâine locală. Scopul este ca fiecare magazin să ofere pâine din regiune. Vom reuși acest lucru prin implicarea semnificativă în întregul lanț de producție. Astfel, suntem parte a întregului proces și dispunem, în același timp, de o cooperare strânsă cuproducătorii. În 2021, am colaborat cu aproximativ 100 de furnizori care se află la o distanțămaximă de 50 kmdemagazin. Împreună cu ei oferim în total 26 de produse locale și în exclusivitate. 1. Carne proaspătă. Oferim în prezent 100% produse de origine românească de toate felurile: porc, vită și pui. Ne dorim ca numărul magazinelor din rețea care au măcelării să crească de la 135 la 375, până în 2029. În 2021, am colaborat cu 15 parteneri regionali care și-au deschis măcelării în rețeaua PENNY. Mai mult, în 2021 am testat și specialități în zona București-Ilfov împreună cu partenerul Domidene, marcând această mișcare prin campania „Lamăcelăriile PENNY vorbim ca între cunoscători.”

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy