Studiu_PENNY_3RO_ASE_26072023_RO

| 28 29 | Produsele și brandurile Farmec sunt iubite de consumatori, iar prin fabricarea lor aici dezvoltăm atât economia locală, cât și pe cea națională prin colaborările pe care le avem cu partenerii noștri de business. Susținem inițiativa 3RO, derulată de PENNY, pentru că reprezintă parte din misiunea noastră. În Farmec, muncim în fiecare zi pentru a îmbunătăți tehnologiile, facilitățile și oportunitățile din fiecare sector ca să oferim mai departe produse românești autentice și de calitate, realizate de forța de muncă locală – oameni care implicit contribuie la industriile românești. Mircea Turdean Director General Farmec Am fost încă de la început alături de PENNY în dezvoltarea proiectului 3RO deoarece creșterea ponderii produselor locale în coșul consumatorilor reprezintă un mod prin care putem construi o economie mai puternică, mai sustenabilă și mai apropiată de valorile noastre naționale. Noi, Cris-Tim, ne dorim o disponibilitate cât mai mare a materiei prime locale care duce la stimularea investițiilor în infrastructură, tehnologie, dar mai ales contribuie la prosperitatea colectivă prin crearea de locuri de muncă în comunitățile noastre și dezvoltarea economică a regiunilor. Sprijinind producătorii locali, putem construi parteneriate solide pe termen lung care ne permit să asigurăm calitatea și continuitatea aprovizionării, fără dependența de importuri și fluctuațiile pieței internaționale. Sunt impresionat de claritatea obiectivelor și organizarea excepțională a conferințelor aferente programului 3RO. Felicit echipa PENNY pentru viziunea pe termen lung de a crește în simbioză perfectă cu dezvoltarea sustenabilă a României. Implementarea cu succes a proiectului 3RO este vitală în acest sens, deoarece atinge toți pilonii necesari: echilibru macroeconomic (prin reducerea presiunii asupra deficitului comercial, fiscal și a inflației), prosperitatea populației (prin creșterea locurilor de muncă mai bine plătite, datorită investițiilor domestice), dezvoltarea mediului de business local (prin valoarea adăugată mai mare în producția autohtonă), protecția mediului și reducerea amprentei de carbon (datorită reducerii importurilor și scurtarea lanțului logistic). Am simțit determinarea și energia enormă investite în acest proiect, de aceea cred că implementarea proiectului 3RO poate fi unul dintre pilonii de referință pentru dezvoltarea României în următorul deceniu. Radu Timiș Președinte Grup Cris-Tim & Președinte al Asociației Române a Cărnii Iancu Guda Analist financiar 3RO are scopul de a promova produsele fabricate în România și de a sprijini producătorii autohtoni. Am dorit să deschidem o discuție despre nevoile acestor producători, inițiativele necesare pentru dezvoltarea industriei și oportunitățile oferite de stat. Întâlnirile cu autoritățile, asociațiile profesionale și producătorii ne-au oferit informații valoroase și soluții posibile pentru progresul industriei producătoare din România. Monica Șerban Head of Non-food Buying PENNY România

RkJQdWJsaXNoZXIy MTk3NjE0OQ==