PENNY White Paper

| 4 Studiul „Consolidarea producției naționale în sectoare agroalimentare strategice pentru reducerea deficitului comercial al României” pune degetul pe o rană adâncă, veche și, deopotrivă, paradoxală a economiei românești: un deficit comercial agravat și agravant, într-o țară cu un imens potențial agricol și agroalimentar. Problemele nu sunt noi, iar soluțiile nu sunt nerealizabile. Și, totuși... Conceptul 3RO al PENNY | REWE România a pornit la drum tocmai pentru a încuraja integrarea lanțului la nivel național, de la producție până pe masa consumatorului. După ani de bune practici dovedite a venit momentul ca 3RO să facă pasul de la idee comercială la mentalitate. Studiul de față și-a propus să identifice lipsurile care încă persistă și care contribuie la deficitul comercial al României și să înainteze soluții aplicabile pentru reducerea acestuia. Vlad Roșca Conf. Univ. Dr. Academia de Studii Economice din București V. Roșca Ca decan al Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ), privesc acest studiu ca pe un exemplu relevant de colaborare între cercetarea economică aplicată și mediul de business, cu impact direct asupra economiei României. El arată că sectoarele agroalimentare strategice pot deveni un pilon real de competitivitate atunci când sunt gândite integrat, de la producție la consum, pe baza investițiilor pe termen lung și a unor parteneriate responsabile între companii și mediul universitar. Din perspectiva FABIZ, proiectul are o dimensiune importantă de guvernanță economică și politică publică: rezultatele lui pot orienta decidenții către politici coerente de sprijin pentru producția locală, infrastructură și capacități de procesare, astfel încât inițiative precum 3RO să nu rămână doar exemple izolate de bună practică. În egală măsură, studiul indică nevoia unui cadru de reglementare predictibil și a unor mecanisme de stimulare fiscală și financiară care să încurajeze integrarea lanțurilor de valoare în România și reducerea deficitului comercial prin măsuri pe termen lung. Tănase Stamule Decan Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ), Academia de Studii Economice din București T. Stamule

RkJQdWJsaXNoZXIy MjUyMDg2Nw==