Brosura

Nevoia PENNY 3RO: Tehnologiile pentru producția popcornului pentru microunde diferă de cele utilizate pentru popcornul expandat Cum arată piața? În 2021, producția de cereale pentru boabe a fost mai mare față de 2020, iar porumbul a avut o pondere de 53,6% din producția totală. Oportunitatea de business Potrivit unui studiu iSense publicat anul acesta, media la nivel național a consumului săptămânal sau mai des de popcorn este de 33%. Popcornul este o gustare sărată preferată mai mult de tineri, care o consumă într-un procent de 46%, cel puțin o dată pe săptămână. O investiție de succes Pentru momentele de relaxare, românii vor avea întotdeauna pe lista de gustări popcornul. În acest sens, este necesară sporirea producției locale de porumb, mai ales în cazul cultivatorilor care au suprafețe mici de teren. De asemenea, este necesară dezvoltarea unui sistem care poate permite producția popcornului pentru microunde. Nevoia PENNY 3RO: Cantitățile pentru acest produs nu pot fi estimate în acest moment în raport cu obiectivul 3RO. Cum arată piața? Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, România are un consummediu pe cap de locuitor/an de 96 de kg de pâine și produse de panificație, ocupând locul 2 la nivel european, după Turcia. Oportunitatea de business Pâinea și produsele de patiserie fac parte zilnic din meniul românilor, 29% dintre cei care au participat la studiu spun că le achiziționează zilnic și 39% de 2-3 ori pe săptămână. Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în 2017, România a importat 98.689 tone de produse de patiserie, brutărie şi biscuiţi, în valoare de 200,46 milioane de euro. O investiție de succes Deși în România se produc cantități uriașe de grâu, importurile sunt predominante în categoria produselor de panificație. În aceste condiții, pe piața românească există loc pentru fabricarea de produse și sortimente noi, mai ales că producătorii au la îndemână resursele necesare. 49Producție popcorn pentru microunde 50Producție saleuri diferite sortimente 32

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy