Brosura

Nevoia PENNY 3RO: Cantitățile pentru acest produs nu pot fi estimate în acest moment în raport cu obiectivul 3RO. Cum arată piața? În România, există peste 530 de companii care se ocupă cu fabricarea de mâncăruri preparate, dar nu au fost identificate date care să arate că acestea produc specific și mâncare pentru copii (piureuri). Oportunitatea de business Conform Statista, veniturile din categoria de alimente pentru copii se ridică la 210,60 milioane de dolari în 2022, iar estimările arată că piața va crește anual cu 6,19%. Se preconizează că, în 2022, volumul mediu pe persoană în segmentul Baby Food se va ridica la 1,7kg. Date oferite de Nestle spun că segmentul de mâncare pentru bebeluși are o penetrare mai mică în rândul consumatorilor din România decât în alte țări vecine, dar înregistrează o creștere accelerată. O investiție de succes Nu au fost identificați producători sau furnizori care să producă mâncare pentru copii în România, dar codul CAEN aferent fabricării de mâncăruri preparate este eligibil pentru accesarea unor finanțări europene și naționale, pentru a putea fi dezvoltate linii de producție pentru această categorie. Nevoia PENNY 3RO: Cantitățile pentru acest produs nu pot fi estimate în acest moment în raport cu obiectivul 3RO. Cum arată piața? Economedia menționează, într-un articol din 2022, că în ultimii ani, în Europa s-a observat o creștere a suprafeței de soia cultivată de la aproximativ 977.000 ha, în 2019, la o estimare pentru 2022 de aproape 1.100.000 ha. În România, trendul s-a menținut ridicat, de la 155.000, în 2019, la 195.000 ha, în 2021. Oportunitatea de business Din ce în ce mai mulți fermieri au investit în această cultură, iar producția medie a crescut de la 2.045 kg/ha, în 2015, la 2.630 kg/ha, în 2019, demonstrând accelerarea procesului de tehnologizare. Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România a atins un vârf de producție în 2018 (465.609 tone). O investiție de succes Ca urmare a cererii crescute, cultura de soia este foarte profitabilă. Prețul de comercializare la 1 tonă a crescut exponențial în ultimii ani, astfel încât statul român încurajează dezvoltarea unui număr cât mai mare de plantații pe teritoriul țării și există sprijin direct acordat de statul român prin diferite scheme de finanțare nerambursabilă pentru acest tip de producție (cultură). 33Producția de fructe de mare consum piureuri 34Producție de soia 24

RkJQdWJsaXNoZXIy NTg3MTAy